Răzvan Rădulescu Blog

sâmbătă

6

februarie 2021

0

COMENTARII

Campanie pentru strângere de fonduri pe Facebook

Scris de , Publicat în Online & Social Media, Technology

În acest moment, strângerile de fonduri, atât pentru ONG-uri cât și pentru cauze sociale/personale prin Facebook, sunt deja populare. Însă, pentru că probabil informația nu a fost încă destul de prietenos prezentată, încerc un rezumat însoțit de resursele necesare și problemele întâmpinate la crearea unei astfel de campanii.

O să încep prin a spune că nevoia strângerilor de fonduri pentru cauze medicale în România, reprezintă însăși dovada eșecului sistemului medical. Teoretic vorbind, toți cetățenii acestei țări plătesc impozite care să susțină îngrijirea gratuită.

Efectiv, plătim toți, lună de lună, pentru ca acea parte din societate care are nevoie de servicii medicale să le primească. Cu toate acestea, pentru că lucrurile au luat o întorsură nasoală, avem nevoie să ne tratăm bolnavii la clinici particulare de la noi sau din străinătate. Aceste servicii sunt de cele mai multe ori foarte scumpe, așa că trebuie să demarăm strângeri de fonduri paralele (cu plata impozitelor) pentru a avea o șansă la sănătate. Trist.

Cum pornim o campanie de strângere de fonduri pe Facebok?

Motivul pentru care facebook este un mediu potrivit pentru campaniile de fundraising, este acela că promite o distribuire rapidă a mesajului. Acest lucru este esențial pentu succesul campaniei.

În primul rând trebuie să alegeți tipul de campanie de donații facebook dorit

Cele două opțiuni sunt strângerea de donații pentu o organizație caritabilă sau pentru o cauză personală.

Următorul link ar trebui să direcționeze către pagina de start, dar se poate ca acesta să se schimbe în timp, așa că dacă observați că nu mai funcționează, dați-mi de știre pentru actualizare: https://www.facebook.com/help/990087377765844

Problema esențială în crearea unei cauze personale

Singura problemă pe care noi cei din România o vom întâmpina, dacă dorim să inițiem o campanie de donații pentru cauze personale, este că încă nu se pot iniția astfel de campanii din țara noastră.

Soluția temporară

Trebuie deci să găsiți un prieten în afara țării, în care să aveți încredere, care să inițieze campania. Când spun de încredere, este pentru că persoana aceasta (+18 ani cu cont bancar) va trebui să primească banii în cont și să îi trimită apoi către beneficiar.

Presupunând că ați găsit deja persoana care să vă ajute, pașii pentru crearea unei campanii de donații pe facebook sunt următorii:

  • Acceseaza din meniul Facebook icon-ul specific pentru fundraisng (banuț cu inima)
  • Optează pentru a strânge bani
  • Spune pentru cine srângi banii
  • Selectează categoria
  • Adaugă detaliile bancare
  • Alege o imagine simbolică
  • Spune povestea

Pare complicat probabil mai ales dacă nu găsești persoana din străinătate care să te ajute să începi și în care să ai încredere. Ce propun este să începeți prin a posta povestea/cazul pentru care doriți să srângeți fonduri și să cereți ajutorul comunității. Sunt optimist că veți găsi o persoana dispusă să vă ajute.

Ca să fie mai usor, verificați aici lista țărilor care pot iniția strângeri de fonduri pentru cauze sociale. Cred că unele dintre cele mai la îndemână sunt: Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Irlanda și Spania.

Donezi sau strângi bani prin Facebook? Pentru ce cauze? Sau de ce nu?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *