BrightNow

marți

20

februarie 2018

Google a finanțat platforma stiricurate.ro

20

marți
februarie 2018

Scris de , Publicat în Good news

Google finanțează de ceva vreme proiecte menite să reducă nivelul îngrijorător al știrilor false în online. În România tocmai a susținut lansarea platformei stiricurate.ro cu 210.000 euro – sumă care ar trebui să acopere costurile de funcționare pentru aproximativ un an de zile.

Stiricurate.ro agregă cele mai importante știri (din surse relevante), grupându-le sub forma unor topicuri, pentru a oferi o imagine obiectivă asupra subiectelor din presa online. Totodată publică analize, dezbateri, editoriale și interviuri despre cele mai de impact evenimente politice, economice și sociale.

În concluzie, poți să urmarești foarte ușor un subiect și cum este el tratat de diverse site-uri, platforma oferindu-ți lista completă cu link-urile la care se găsesc articolele, iar pentru anumite subiecte există chiar și o analiză disponibilă.

Totodată, pare că poți cere părerea asupra nivelului de acuratețe al unei știri, propunând ca ea să fie analizată de echipa stiricurate.ro. Am trimis de curiozitate o știre la analizat ieri, dar încă nu am primit nici un fel de răspuns. Nici măcar un email de notificare cum că au primit cererea…

Ce mă îngrijorează puțin

Omul care conduce acest proiect online, în calitate de Project Manager, este Claudiu Săftoiu – fost consilier al lui Traian Băsescu. Chiar dacă nu sunt eu un fin observator al mediului politic, nu poate să nu mă îngrijoreze această situație. Mi se pare greșit să fie în frunte un om cu astfel de legături și istoric politic în situația în care cele mai multe știri false care „contează” sunt pe teme politice.

Mai mult chiar, omul a declarat despre proiect următoarele:

Stiricurate.ro este o platformă care agregă, pentru prima oară în România, acele topicuri relevante care apar în presa online. Este practic un ajutor de nădejde pentru mai multe categorii de useri, atât pentru jurnaliști, cât și pentru consultanți politici, pentru politicieni, dar și pentru patronii de media care au la dispoziție într-un singur loc, pe platforma stiricurate.ro toate sursele relevante care au creat un topic care se repetă și e preluat de cât mai multe entități de presă.

Mă rog, poate exagerez. Poate văd eu lucruri care nu există. E oricum un început.

Te-a ajutata acest articol? Susține proiectul și ajută-mă să aduc mai mult conținut pe blog!
Become a patron at Patreon!

Deci? Parerea ta care este?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TE-AR PUTEA INTERESA SI:

Publicat în The way I see it

Cand o sa dispara AdBlock?