BrightNow

miercuri

4

noiembrie 2020

Unde reciclez în București?

4

miercuri
noiembrie 2020

Scris de , Publicat în Personal story, Resurse & Soluții

M-am plimbat două săptămâni cu sacii de gunoi reciclabil în mașină, încercând să găsesc un loc în care să îi las. Nu să vând. Doar să îi las la reciclat. Un loc în care să știu ca nu ajung să se amestece cu toate celelalte gunoaie și că nu m-am chinuit degeaba să selectez.


Mă enervează că nu reciclăm. Mă confuzează sistemul de reciclat. Simt că doar simulăm și că vorbim despre reciclat pentru că este un subiect cool. E greu. Înebunesc când văd mașinile de gunoi care amestecă toate gunoaiele în aceeași cuvă, făcând să pară că orice efort este degeaba.


Ne-am hotărât însă că e timpul să reciclăm pe bune. Am fost de acord, deși mi se părea horror să avem plase cu gunoaie în apartament. Și așa trăim în locuințe înghesuite în capitală – gândul de a mai ocupa niște spațiu și în acest mod…

Am zis că facem și atunci hai să facem! Să putem spune oamenilor cum pot să reușească, nu doar cât de imposibil este. Am rezolvat oarecum și cu spațiul pentru că am făcut research și în final am cumpărat un sistem de depozitare de la magazinul ăla suedez. Toate bune.

Apoi am început să citim toate cifrele de pe plastic. Doamne ce nebunie. Și ce puțin se reciclează cu adevarat. Majoritatea plasticelor nu sunt reciclabile, inclusiv mai tot ce se foloseste pentru menținerea prospețimii alimentelor.

Într-un final am citit, spalat, depozitat și pregătit pentru reciclat câțiva saci. Deci unde îi ducem?

Nicăeri.

Am încercat pe Harta Reciclării. Genială idee și aplicație funcțională, dar locurile mapate, pe care le-am încercat noi (5), nu erau acolo. Sau erau închise. Sau erau desființate. Sau se mutaseră „tomberoanele”.

Am mers cu pungile astea în mașină câteva zile. Făceau sticlele o gălăgie de ziceai că sunt eu masina de gunoi. Am tot căutat și întrebat cunoscuți când ajungeam în zona lor, dar tot ce mi-au spus este „a fost un tomberon de reciclat la doua străzi, dar l-au luat”.

Între timp am încercat și la supermarket-uri. Dar unele primeau doar doze. Altele doar becuri. Altele doar baterii. Am găsit pana si un program prin care trimit o masina să ia sacii. Costă 50 de lei pentru persoana fizică și 70 de lei pentru o firmă 🙂

Ar trebui să menționez că la un moment dat am trecut peste ideea de a găsi un centru și eram dispus să le pun în orice tomberon de colectare selectivă, chiar dacă mă sperie faptul că se transporta la grămadă.

Cum am rezolvat?

În cele din urmă am găsit în Tei un tomberon de colectat sticlă pe stradă. După cum sa auzit când a aterizat gunoiul, parea ca în mare parte chiar era sticlă aruncată acolo.

Apoi am găsit un punct de reciclare „deschis” la Iancului. Am pus ghilimelele pentru că discuția a fost extrem de stupida si descurajatoare. Încerc să o reproduc mai jos. Un domn grizonat, cu salopeta albastră și fes în cap, evita să îmi răspundă la întrebări și tot fugea de mine de parcă eram de la știri, iar el nu voia să își asume nimic:


– La dumneavoastră se reciclează? (eu cu 3 pungi mari în mână – hârtie și plastic)

– Ce doriți să reciclați? (se uita neîncrezător la ce aveam în mână)

– Hârtie și plastic?

– Doar peturi și doze. Iar hârtia doar dacă e curată. (Se îndepărtează)

– E curată. Dar plastic e de mai multe feluri. Îmi puteți spune unde să îl duc?

– Peste tot!

– Peste tot unde? Că mă plimb de două săptămâni cu el în mașină?

– E. Peste tot în București. (Pleacă iar)

– Nu serios. Caut și nu găsesc.

– Peste tot, dar nu primesc decât peturi, doze și hârtie că altele nu avem unde să le ducem. Nu le mai primește nimeni. Înainte, când se recicla, se plătea și 70 de bani pe kg. Hai lasați-le aici pe toate și mă ocup eu.


Le-am lăsat. Iar acum reciclăm DOAR hartie, pet-uri și doze. Restul plasticelor le punem separat și sperăm că măcar atât contează la groapa de gunoi. Că cineva, dacă va recicla, le va găsi pe toate la un loc…


Te-a ajutata acest articol? Susține proiectul și ajută-mă să aduc mai mult conținut pe blog!
Become a patron at Patreon!

Tu reciclezi? Cum?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *