Razvan Radulescu

sâmbătă

13

iunie 2020

0

COMENTARII

Cum ieșim din criza economica?

Scris de , Publicat în Locuri, Ganduri & Povesti, technology & science

Guvernele din toată lumea pompează bani în economie și s-ar putea să testăm mai devreme decât ne-am închipuit salariul gratuit de subzistență. Chiar înainte de a ne fi traiul asigurat 100% de roboți și linii de producție, așa cum s-a vehiculat.

Pe toată planeta oameni au rămas fără locurile de muncă, iar unele dintre acestea nu vor re-apărea niciodată. În ciuda infuziei monetare, economia la nivel mondial formează o prăpastie între câteva companii de tech care prosperă și altele, majoritatea din domenii tradiționale care se chinuie să supraviețuiască acestei perioade.

Să iei bani degeaba, deși poate suna bine, e total nesănătos însă, pentru că atunci când toată lumea are bani mulți și bunurile încep să coste bani mulți. Și iată inflația.

Istoric vorbind, de fiecare dată când a existat o criza economica, ea a fost rezolvată de câte o revoluție industrială. Construcția căilor ferate și a industriilor au fost două dintre ele. Și știm cu toții că tehnologia continuă să tragă astăzi economiile din toată lumea în sus.

Dar ce anume ar putea crea acum locuri de muncă?

Eu pariez pe lupta împotriva poluării și a schibărilor climatice.

În loc să printeze și să devalorizeze banii, guvernele ar trebui să creeze locuri de munca – ceea ce se și încearcă defapt, pentru că economiile merg cel mai bine atunci când rata șomajului este foate scăzută.

Domeniul schimbărilor climatice este atât de vast încât ar putea crea locuri de muncă pentru toate categoriile sociale, iar problema este atât de gravă astăzi încât nu ne mai permitem să o neglijăm.

În plus, fiind greu de rezolvat, urmează să acopere o perioada semnificativă, iar “profitul” pentru populație și economie în același timp poate fi uriaș.

Se poate și să greșesc. Poate că rezolvarea va consta în transporturile aerospațiale sau că defapt supraevaluez și nu ne-a lovit criza atât de tare. Dar următoare criza ar putea fi fix una climatică.

Tu ce zici? Ce ne poate scoate din criza?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *