Răzvan Rădulescu Blog

duminică

11

aprilie 2021

0

COMENTARII

De ce nu se va finaliza Catedrala Mântuirii Neamului

Scris de , Publicat în Opinia mea

Am cel puțin trei motive relativ plauzibile pentru care Catedrala Mântuirii Neamului nu va fi complet finalizată. Desigur, s-ar putea să greșesc, dar eu aș pune pariu că nu apuc să văd construcția finalizată.

Totul pleacă de la o discuție pe care a început-o un șofer de taxi acum ceva timp în timp ce treceam pe lângă Catedrala Mântuirii Neamului (cea mai scumpă construcție din România) în drum spre casă.

Nu înțeleg de ce nu o termină (Catedrala) dacă tot au ridicat-o și mai au doar așa puțin?

Șofer

Păi? De ce nu o termină? Motivele pe care mă bazez, dincolo de faptul că sunt dela 11 ani de când se tot lucrează, sunt următoarele:

1. Trăim în România

Oricât nu ne place să recunoaștem, avem o problemă la nivel general cu finalizarea lucrurilor la nivel de țară. Stăm bine la promisiuni, relativ OK la demarat proiecte, dar dezastruos la finalizare.

2. Eficiența colectării de fonduri

Pentru Biserică, fondurile destinate reparațiilor sunt o sursă principală de venit. Sunt cerute și colectate dintotdeauna. Așadar, nu vad de ce ar fi eficient să se finalizeze construcția. Probabil că va exista o inaugurare finală sau mai multe, însă cu fiecare ocazie va fi subliniat de către înalții preoți că mai au nevoie de suport financiar pentru părți rămase încă neterminate.

3. Nici Casa Poporului nu e gata

Poate mai puțin relevant, dar totuși important din punctul meu de vedere este faptul că nici Casa Poporului nu a fost niciodată finalizată. Faptul că sunt în aceeași “curte”, chiar și sub alt patronaj, mă face să cred că și Catedrala Mântuirii Neamului va avea un soroc similar.

Sper să greșesc.

Tu când crezi că se va finaliza?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *